Ziua Armistiţiului

Pe data de 11 noiembrie în multe ţări se comemorează Ziua Armistiţiului, aniversarea sfârşitului Primului Razboi Mondial, care a fost numit şi Marele Război, deoarece marile puteri ale lumii au implicat întregul lor arsenal militar în acest conflict, folosindu-se poate pentru prima oara la o scara atât de mare atât de multe maşini de razboi pentru autodistrugere, numărul celor ucişi ridicându-se în 4 ani la 10 milioane, fiecare naţiune folosindu-se de întregul arsenal al progresului tehnologic pentru a decima populaţia celeilalte.

Pe data de 11 noembrie, la orele 11 a.m., s-a semnat acordul de încetare a focului pe frontul de vest, după patru zile de negocieri. Uneori se face referire la acest eveniment ca la “al unsprezecelea ceas din cea de-a unsprezecea zi a lunii a unsprezecea”. Vezi aici textul armistiţiului.

Ziua de 11 noiembrie a început să fie comemorată în 1921, când au avut loc înmormântări simbolice ale trupurilor unor soldaţi necunoscuţi la Arcul de Triumf din Paris, în Westminster Abbey din Londra şi la Arlingron National Cemetery, Arlington, Virginia.

În SUA, ziua de 11 noiembrie a ajuns să fie comemorată ca Ziua Veteranilor. În Marea Britanie, Canada, Franţa, Australia şi Belgia, 11 noiembie comemorează veteranii sau pe cei ucişi în Primul şi în al Doilea Război Mondial.

(Surse: The World in Arms, Time-Life Books, Amsterdam, 1990, Ian Westwell, De Eerste Wereldoorlog dag na dag (Primul Război Modial-jurnal), Aartselaar, Belgia, 2003, Encyclaeopedia Britannica Library, 2008, ediţie CD, First World War.com)

Despre inspiraţie

“Când se întâmplă să fiu întrebată despre inspiraţie răspund, şi eu, ambiguu, însă spun cam aşa: ‘Cred că inspiraţia nu e doar privilegiul poeţilor sau al artiştilor în general. Dintotdeauna a existat, există şi va exista un grup privilegiat de oameni pe care inspiraţia îi vizitează. Grupul acesta e format din cei care şi-au urmat vocaţia, din cei care îşi iubesc meseria. Din grup pot face parte doctori, profesori, grădinari, aş putea enumera o sută de alte profesii. Munca lor e o aventură continuă, deoarece dificultăţile întâmpinate nu le diminuează curiozitatea. În plus, ei ştiu că fiecare problemă rezolvată dă naştere unui şir de noi întrebări. Şi, oricare ar fi definiţia ei, inspiraţia se naşte dintr-un continuu ‘Nu ştiu’.”

Wislawa Szymborska, la decernarea Premiului Nobil pentru Literarură, 7 decembrie 1997, cf. Observator Cultural, nr. 40)

Cărturăreşti

“Ce folos am eu că m-au învăţat tatăl mieu ca să nu înşel pre nimenea daca nu m-au învăţat, ca pre mine nimenea să nu mă poată înşela?

… a învăţa legea şi limba maicei, a cunoaşte lumea şi oamenii şi înţelepţeşte a gândi şi a judeca.”

Dosoftei (1624-1693).

I’m still waiting

Am primit un mail foarte interesant de la o prietenă. Pe mine unul m-a amuzat:

I’m Still waiting….

I did what you told me ..

I sent the email to 10 people like you said

I’m still waiting for that miracle to happen

To all my friends who in the last year sent me best ‘wishes’, chain letters, ‘angel’ letters or other promises of good luck if I forwarded something,

NONE OF THAT CRAP WORKED!

For 2008, could you please just send money, chocolate, movie tickets or gasoline vouchers and airline tickets instead?

Thank you!

Elocvenţa

(Rafael, Sfântul Pavel predicând în Atena)

Într-una din frumoasele întâlniri de studiu şi discuţii pe care le aveam cu mulţi ani în urmă în biserica mea din Oradea am auzit aceasta definiţie a elocvenţei:

“Elocvenţa constă în următoarele trei lucruri: (1) modestie; (2) naturaleţe şi (3) lipsa oricărei ornamentări inutile.”

Târg european de carte şi hărţi, Breda (Nl)

Pentru cei interesaţi de cartea veche şi de hărţi vechi, la sfârşitul lunii noiembrie, anul acesta (28 şi 29 noiembrie), va avea loc a 11-a ediţie a Târgului European de Carte şi Hărţi, târg organizat în Olanda, la Breda.

Din spusele organizatorilor, târgul ar fi cel mai mare si cel mai prestigios de pe întregul continent, fiind prezentate hărţi istorice vechi, harţi de oraşe, planuri, globuri pământeşti, atlase şi cărţi antice.

Vor fi prezenţi 25 de comercianţi de cărţi şi hărţi vechi din Europa şi SUA.

Târgul va fi deschis în ziua de vineri, 28.11.2008 (orele 14.00-18.00), şi sâmbătă, 29.11.2008 (orele 11.00-17.00).

Târgul este organizat de Fundaţia Olandeză de Cartografie Istorică, care lucrează în colaborare cu Departamentul de Hărţi Istorice al Universităţii din Utrech, fundaţie ce strânge fonduri pentru a sprijini cercetarea şi publicaţiile în domeniul hărţilor istorice.

De la prima lui ediţie, cea din noiembrie 1998, târgul s-a bucurat de un real succes, dealeri din întreaga Europă fiind entuziasmaţi de oportunităţile ivite odată cu acest târg.

Sigur că şi frumosul interior de secol 14 al Grote Kerk (Biserica Mare) a contribuit la acest succes.

Pentru mai multe informaţii, vezi aici.

Geniul cărturarului

“Geniul lui Ezra, dragii mei, ca şi al celor care i-au urmat calea, a constat în a înţelege că nu e de ajuns să aduni înţelepiunea omenească în cărţi. Bineînţeles că trebuie să înveţi, dar, în acelaşi timp şi cu aceeaşi înverşunare, trebuie să ‘transmiţi’.

Or, pentru a transmite, trebuie să menţii permanent relaţia cu învăţătura… Altfel spus: cel ce transmite învaţă, cel ce învaţă transmite”.

(Marek Halter, Ce este un evreu?)

Schallaburg Castle

Cu ceva timp în urmă mi-am propus pentru blog câteva postări despre castele, de fapt despre castelele pe care le-am vizitat sau le-am fotografiat eu însumi.

La sfârşitul lunii martie am fost în Romania şi, în drumul nostru, de pe autostradă, am zărit un castel, undeva în partea dreaptă, aşa că am luat imediat aparatul foto şi, în timp ce maşina mergea, am încercat să fotografiez castelul urmând ca mai târziu să caut informaţii despre acest castel. Nu mică mi-a fost uimirea să constat că ceea ce părea, în peisajul acela mohorât de martie, un monument cenuşiu, este, de fapt, unul din numeroasele castele austriece situate pe cursul inferior al Dunării, şi anume Renaissanceschloss Schallaburg, adicălea Castelul Renascentist Schallaburg.

(Din păcate, poza este făcută din maşină, într-o dimineaţă ploioasă)

O altă poză, ceva mai bună :

sursa: www.romantikstrasse.at

Schallaburg este localizat la 5 km distanţă de Melk, un alt obiectiv turistic deloc de neglijat în calea românilor care merg spre casă. Castelul este considerat unul dintre cele mai frumoase castele renascentiste situate la nord de Alpi. Corpul principal al fortăreţei, care datează din Evul Mediu, a rezistat veacurilor sub forma unui castel rezidenţial de factură romanică şi o capelă gotică. Schallaburg şi-a luat caracteristicile actuale în 1572, când bogata dinastie Losensteiner şi-a stabilit reşedinţa aici, construind castelul după stilul palazzo-ului italian din vremea aceea, luând impresionanta înfăţişare care poate fi zărită şi astăzi de la mare distanţă.

Pentru mai multe informaţii legate de acest castel, pentru cei interesaţi să-l viziteze, vezi aici.

Viorile Holocaustului

Foto: AP

Şaisprezece viori găsite după al Doilea Război Mondial în lagăre de concentrare naziste sau în comunităţi evreieşti abandonate au cântat împreună pentru prima oară într-un concert care s-a desfăşurat dincolo de zidurile Oraşului Vechi, în Ierusalim, concert intitulat sugestiv, “Viorile Speranţei”.

Viorile au fost restaurate de lutierul israelit Amnon Weinstein, care caută şi repară viori lăsate in urmă de către evreii care au fost deportaţi în timpul Holocaustului. Acesta este de părere că “fiecare scripcă are povestea ei” şi că “recondiţionându-le, spiritul lor va dăinui veşnic”.

“Sunetul unor viori evreieşti lângă zidurile Ierusalimului este un vis”, a declarat Weinstein pentru cotidianul Haaretz.

Concertul a început cu Weinstein luând fiecare din cele 16 viori şi înmânând-o violonistului care avea să cânte cu ea. A fost pentru prima oară când toate viorile reastaurate au cântat împreună în faţa publicului.

Violoniştii au fost acompaniaţi de Orchestra Filarmonică din Istambul şi de Orchestra Simfonică din Raanana, Israel.

Una din principalele piese ale evenimentului a constituit-o o vioară despre care organizatorii au spus că a aparţinut unui copil de 12 ani pe nume Motele. În 1944 Motele s-a alăturat unui grup de partizani antinazişti, care activau aproape de graniţa cu Ucraina. La scurt timp, a reuşit să se infiltreze într-una din taberele germane, unde cânta la vioară aproape zilnic. La sfârşitul fiecărei reprezentaţii, Motele lăsa instrumentul muzical în clădirea naziştilor, ieşind doar cu husa acesteia. Când revenea, îndesa în aceasta explozibili.

Până la urmă, băiatul a căzut victima unei ambuscade. Vioara lui a fost recuperată de către familia unui prieten, care a păstrat-o cu sfinţenie preţ de câteva zeci de ani. Weinstein a restaurat scripca în urmă cu opt ani.

Cea mai veche vioară din colecţie, spune lutierul, a fost donată Orchestrei Filarmonice din Oslo de către violonistul norvegian Ole Bull. Ernst Glaser, muzician evreu, ar fi trebuit să cânte la ea in 1941, la Bergen, oraş norvegian aflat atunci sub ocupaţie germană, însă concertul a fost întrerupt de manifestaţiile violente ale tinerilor pro-nazişti. Aceştia, gata să-l linşeze pe Glaser, se împotriveau “mânjirii” renumitului instrument de către virtuozul de origine evreiască. Violonistul a reuşit să scape de furia demon­stranţilor numai după ce dirijorul a cerut orchestrei să interpreteze im­nul naţional al Norvegiei.

O altă vioară a fost donată de Helen Livnat, una dintre supravieţuitoarele ororilor Holocaustului, vioară cu care tatăl ei obişnuia să cânte pentru a-şi hrăni familia, într-unul din ghetourile ucrainiene. În vârstă de 68 de ani, femeia îşi aminteşte: “vioara a fost salvarea noastră”.

“Este o adevărată onoare pentru noi să ştim că acordurile viorilor la care fraţii noştri au cântat în vremuri de restrişte, vor răsuna din nou, cu mândrie, în ţara pe care o iubim atât de mult”, a încheiat ea.

Concertul s-a încheiat miercuri seara, când un copil de 12 ani a cântat imnul naţional al Israelului cu vioara care i-a aparţinut lui Motele, comemorând şi în acest fel împlinirea, anul acesta, a 60 de ani de la înfiinţarea statului Israel.

SURSE: Associated Press; Telegraph; Ziua (26 sept. 2008),

Castele 2. Castle Steen, Antwerpen

Castle Steen, sau Castelul din Piatră, este situat chiar în portul Antwerp, astăzi găzduind Muzeul Naţional de Marina (National Scheepvaartmuseum). Castelul este una dintre cele mai vechi fortăreţe din Europa, fiind construit pe la anul 900 d.Hr. ca parte din linia de fortificaţii vestice ale Sfântului Imperiu Roman. Unul dintre cei mai celebri rezidenţi ai castelului a fost pictorul Pieter Paul Rubens, care a locuit în castel în anii săi de declin.

Castle Steen a fost reconstruit în secolul 16, iar astăzi poţi deosebi uşor, după culoare, pietrele vechi de cele mai noi. Afară, în faţa uneia dintre uşi, se află un crucifix unde prizonierii condamnaţi la moarte se rugau înainte de a fi executaţi, în perioada în care castelul a fost folosit ca închisoare (cer scuze pentru calitatea slaba a fotografiei – nu sunt un profesionist, nici eu şi nici aparatul).

Castelul apare pe blazonul oraşului Antwerpen, flancat de două mâini.

Cele două mâini sunt un ecou al legendei soldatului roman Silvius Brabo, cel care l-a provocat pe la luptă pe Druon Antigon, uriaşul care le cerea o taxa tuturor celor care doreau sa treaca râul Scheldt, nu departe de castelul Steen. Celor care nu puteau sa plateasca li se taiau mâinile, care erau aruncate în râu. După legendă, Silvius Brabo a tăiat mâinile uriaşului şi le-a aruncat în râu, eliberând astfel acel cap de pod.
Pentru mai multe detalii vizavi de această legendă şi de semnificaţia cuvântului Antwerpen, vezi http://jurnalulflorentinei.wordpress.com/page/2/.