Mesajul pierdut al lui Isus

Anul trecut a apărut în limba română cartea lui Steve Chalke şi Alan Mann, Mesajul pierdut al lui Isus (engl. Lost Message of Jesus, Zondervan, Grand Rapids, 2003), publicată de editura Scriptum, Oradea. Dorinţa de a o citi a fost sporită de faptul că auzisem ceva vag despre anumite controverse teologice vizavi de această carte, controverse ce vizau în special doctrina ispăşirii. Nu am descoperit însă această discuţie, obiectul controversei, decât în ultimul capitol al cărţii, “Un act, două scene”. Până acolo, şi apoi în epilog, cartea are, aşa cum le spuneam celor cărora le-am recomandat-o, pe fiecare pagină câte un pasaj de pus în ramă.

Pentru mine a contat, bineînţeles, faptul că această carte are o recenzie şi o recomandare din partea unui teolog de calibrul Episcopului de Durham, N.T.Wright. A mai contat, desigur, şi faptul că, aşa cum spune N.T.Wright, “cartea este înrădăcinată în erudiţie”, adică autorii citează specialişti în a-şi argumenta ideile referitoare la contextul în care a fost propovăduit mesajul lui Isus.

Cartea, aşa cum ar putea sugera pentru unii titlul, nu se înscrie în categoria acelor cărţi cu care ne-a obişnuit deja piaţa de carte, cărţi în genul Codul lui daVinci et Co, plus replicile, Codul Spart al lui daVinci et Co.

Cartea lui Steve Chalke şi Alan Mann, contribuţia principală fiind aceea a lui Steve Chalke, vorbeşte despre o recuperare a mesajului real, autentic, dar pierdut al lui Isus, mesaj care se găseşte nu îngropat sub oarece nisipuri, în oarece grote sau mănăstiri medievale, ci un mesaj pe care l-am îngropat sub propriile noastre prejudecăţi, sub propriile noastre aspiraţii, sub propriile noastre reflecţii asupra lumii şi a vieţii. Pierderea acestui mesaj a fost determinată de o presupusă cunoaştere a lui Isus, mulţi dintre creştini considerând că Îl au pe Isus “descifrat” şi “rezumat”, lucru ce a ajuns “să le inhibe capacitatea de a comunica mesajul neschimbat al lui Isus unei lumi aflate într-o continuă schimbare” (p. 17).

Chiar dacă pentru unii creştini nu mai este nimic nou de spus despre Isus, iar încercarea de a o face ar însemna negarea învăţăturii tradiţionale a Bisericii sau a autorităţii Bibliei, pentru a recupera mesajul pierdut al lui Isus, “fiecare nouă generaţie trebuie să se lupte din nou cu întrebarea: Cine este Isus şi care este mesajul pe care îl aduce El? Şi acest efort nu se datorează faptului că tratăm Scriptura cu uşurinţă sau că nu îi acordăm suficientă atenţie, ci tocmai faptului că o luăm atât de mult în serios. Credem că numai prin studierea continuă a acestui Isus pe care Îl găsim pe paginile Bibliei Îl putem descoperi pe Dumnezeu Însuşi. Aceasta nu este o căutare plină de aroganţă, nici una lipsită de o ancorare în istorie. Nu este nici măcar o nouă interpretare pentru o nouă epocă (sublinierile îmi aparţin). Este mai degrabă căutarea esenţială a fiecărui creştin care nu este gata să spună: ‘Felul în care Îl înţeleg eu pe Isus este unul complet.’ După cum scria teologul şi scriitorul devoţional din secolul al XV-lea, Thomas Kempis, în Imitation Cristi: ‘Cea mai de seamă năzuinţă a noastră să fie aceea de a medita la viaţa lui Isus Cristos’” (p. 17).

Autorii ajung la concluzia că pentru mulţi oameni “Biserica a devenit o experienţă seacă şi care nu le aduce nicio împlinire, care omite să abordeze întrebările şi preocupările profunde ale vieţii, darămite să răspundă la ele.” Ceva s-a pierdut din mesajul central, transformator de vieţi al lui Isus, mesaj care făcea ca Isus să fie aproape la propriu sufocat de mulţimile de oameni din toate categoriile care veneau însetate să Îl asculte. Sarcina fiecărei generaţii este, aşadar, aceea de a găsi mesajul lui Isus, de a-l deosebi de propriile noastre mesaje, de a nu-l citi prin ochelarii propriei noastre culturi şi tradiţii şi de a-l comunica într-un mod cât mai relevant. Autorii susţin că mesajul lui Isus, acel mesaj transformator de vieţi, acel mesaj radical şi revoluţionar pentru ascultătorii lui din secolul I poate fi rezumat astfel: Împărăţia, shalomul apropiat al lui Dumnezeu, este acum la dispoziţia tuturor prin Mine.

Prin urmare, autorii nu fac altceva decât să ne îndemne să urmăm o regulă de interpretare elementară: să-L punem pe Isus înapoi în contextul Lui original. Iar apoi, în loc să începem cu întrebarea: Ce înseamnă asta pentru mine astăzi? trebuie să ne punem în schimb întrebări cum ar fi: Ce credea Isus că este El? Ce înţelegeau primii Lui ascultători când El le vorbea? Cum era viaţa de toate zilele pentru Isus şi pentru cei care Îl întâlneau? De ce Matei, Marcu, Luca şi Ioan au descris mesajul Lui ca pe o “veste bună”? Numai efectuând munca grea a “contextualizării” lui Isus în cadrul Lui din secolul I şi punând întrebarea: Ce însemna acest lucru atunci? vom fi în măsură să rezolvăm în mod autentic problemele de “recontextualizare” contemporană şi să începem să descoperim ce înseamnă acum.

Iată o mostră (p. 69):

Un prieten m-a întrebat odată:

“Dacă Isus a fost pe jumătate revoluţionarul care pretinzi tu că a fost, cum de este acum reprezentat de una dintre instituţiile cele mai conservatoare şi care se preocupă cel mai mult de statut de pe întreaga planetă?”

Mi-a pus o întrebare bună, aşa că am încercat să îi dau un răspuns bun…

“… Chiar şi astăzi - am explicat eu - în multe părţi ale lumii, Biserica este dinamică, curajoasă, activă şi profetică.”

Prietenul meu a meditat o clipă la defensiva mea, a oftat gânditor, după care a răspuns ironic, cu un zâmbet prin care recunoştea adevărul afirmaţiei mele:

“Ei, probabil că există două tipuri de creştinism, însă nu ştiu cum, noi am rămas cuplaţi la varianta insipidă.”