Statistici II - SUA

“Biserica din Antiohia a inventat misiunea internaţională - dar nu atunci când i-a trimis pe cei doi pastori, ci când au împăcat diversitatea oraşului într-o comuniune împreună cu Isus Cristos şi când i-au ajutat pe cei săraci cu daruri de mâncare înainte de a merge cu oferta Evangheliei. Acesta este modelul bisericii centrate pe oraş. Biserica din Antiohia a fost cea care a inventat misiunea în strainătate. Ea a fost prima biserică locală, dar globală” (R.Bakke, O perspectivă biblică asupra misiunii urbane, Adoramus Iaşi 2006).

Statistica pe care o prezintă R.Bakke se referă în special la situaţia SUA, însa ea poate fi aplicată, la o scară ceva mai mică, la multe alte ţări europene, cum ar fi şi Belgia, ţara în care pribegesc pentru o vreme:

SUA reprezintă de mult cea mai mare naţiune irlandeză din lume; populaţia noastră este formată din mult mai mulţi irlandezi decât se află în Irlanda

SUA are cea mai mare populaţie scandinavă din lume; mai mulţi scandinavi locuiesc în SUA decât în Suedia.

SUA are cea mai mare populaţie de evrei din lume; mult mai mulţi evrei locuiesc la New York decât în întregul stat Israel. În Miami locuiesc mai mulţi evrei decât în Tel Aviv, capitala Israelului.

Peste 50 000 de sârbi locuiesc în vestul Pennsylvaniei. Pittsburg este capitala sârbă a Americii.

Chicago este cel mai mare oraş polonez din SUA, cu o populaţie de 840 000 de polonezi, deci mai mulţi polonezi decât întreaga populaţie a oraşului San Francisco.

Până în 2001, arabii i-au depăşit pe evreii din America. În jur de 300 000 de evrei locuiesc în Chicago, în comparaţie cu o populaţie curentă de 400 000 de arabi. În acest moment, cele mai mari oraşe arabe din SUA sunt New York, Detroit, Los Angeles şi Dearborn, Michigan.

SUA reprezintă acum a doua naţiune africană ca mărime din lume. Sunt 54 de ţări în Africa, de când Eritrea s-a separat de Etiopia. O pătrime din toţi africanii trăiesc doar într-una din aceste ţări, Nigeria, care este singura naţiune africană cu o populaţie africană mai mare decât cea din SUA, chiar dacă Brazilia le urmează îndeaproape.

Recent, SUA au întrecut Columbia şi Argentina şi au devenit a treia naţiune vorbitoare de limbă spaniolă din lume. Din cele 25 de ţări vorbitoare de limba spaniolă, doar Mexic şi Spania au o populaţie mai mare decât SUA.

Şi acum câteva concluzii ale autorului:

“SUA au devenit bazinul de acumulare al lumii… 123 de naţionalităţi trăiesc acum în New York. Două treimi din naţiunile globului trăiesc în cartierul Queens din NY.”

“Biserică din Antiohia, unde te afli? Creştinii din America (şi din Europa de Vest, n.n.) n-au avut niciodată mai multă nevoie de tine ca acum… De fapt, bisericile din oraşele noastre ar trebui să ia în considerare lucrarea non-stopchiar acum, în spitale, în secţiile de poliţie şi în supermarketuri, cu pastori care să lucreze în ture şi cu echipe care vorbesc diferite limbi. Noi nu am făcut acasă nimic din ceea ce fac misionarii în alte ţări. … Misiunea în ziua de astăzi trebuie să slujească ambele capete ale cursului de emigranţi - în oraşele de acasă şi în străinătate.”

Statistici I

“80 de procente dintre creştinii practicanţi de pe glob se află acum în afara spaţiului vestic, au altă culoare a pielii decât albă şi nu sunt din emisfera nordică (aici cred că Bakke se înşală, deoarece dacă se gândeşte la creştinii din Asia sau din America de Sud, o mare parte dintre aceştia se află în emisfera nordică, totuşi, n.n.)… trebuie să învăţăm să citim Biblia dintr-o perspectivă globală, şi nu una vestică.”

“Isus… a avut la dispoziţie doar o mie de zile pentru a mântui lumea, dar, potrivit textului din Ioan 4:39-41, a petrecut două dintre acestea cu familia unei femei samaritene… misiunea internaţională nu ar trebui să constituie niciodată o scuză pentru a trece pe lângă misiunea de acasă, pentru a ocoli oamenii care nu ne plac.”

“De prea multe ori, oameni care nu-L cunosc pe Dumnezeu au un standard moral mai înalt şi sunt mai plini de compasiune decât mulţi dintre noi, care suntem creştini practicanţi.”

“Se pare că lui Dumnezeu Îi pasă mai mult de acele ţări pe care americanii le urăsc. Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al misiunii, nu al represaliilor.”

“Estera este singura carte din Biblie care ne învaţă foarte clar că păcatul este uneori mai mult decât personal.”

“Dumnezeu cheamă oamenii la care ne aşteptăm mai puţin în locurile la care ne aşteptăm mai puţin.”

“Ştefan, un evreu, dar nu din Palestina, s-a ridicat în faţa mulţimii şi a început să predice. Primul punct al predicii sale, care a fost cel mai lung si cel mai important, a fost acesta: toate faptele măreţe ale lui Dumnezeu au avut loc undeva în afara Palestinei.”

R. Bakke, O perspectivă biblică asupra misiunii urbane, Adoramus, Iasi, 2006

Mărturie personală si misiune socială

“Avem nevoie de o teologie gen Filipeni, care spune: “Cristos în noi”. Aceasta se referă la pietate sau la mântuirea personală - Cristos în mine… un Cristos fără putere care, potrivit capitolului 2 din Filipeni, renunţă la puterea Lui cerească şi vine să trăiască în inima mea şi să mă transforme. Prin urmare, nu doar că merg la biserică; eu sunt biserica. Sunt o persoană locuită!

Dar avem de asemenea nevoie de o teologie gen Coloseni. Cristologia specifică acestei cărţi spune “Cristos este deasupra mea”… Ştiţi la ce distanţă sunt una de alta cărţile Filipeni şi Coloseni în Noul Testament? Sunt una lângă alta. Dar în cristologia protestanţilor americani, cele două au fost luate în mod separat în anii 1920, în cadrul controversei între fundamentalism şi modernism. O grupare L-a luat pe Isus din Filipeni şi a început să facă evanghelizare personală; cealaltă grupare L-a luat pe Isus din Coloseni şi s-a implicat la nivel social. Care are dreptate? Avem nevoie de ambele…

Noi nu putem ajunge cu misiunea la lumea din jur şi nu ne putem ocupa de problemele sărăciei în masă şi a injustiţiei economice decât dacă avem un Dumnezeu suficient de mare pentru a se ocupa de toate aceste probleme. Nu uitaţi niciodată că cei săraci sunt expuşi unui pericol dublu… nu doar că aceştia păcătuiesc la fel ca ceilalţi, dar se păcătuieşte şi împotriva lor. Să nu faceţi niciodată o misiune socială şi să uitaţi să anunţaţi mărturia personală a Evangheliei pentru cei săraci - sau invers. Misiunea trebuie să cuprindă ambele aspecte, deoarece săracii au nevoie de o speranţă dublă - eliberarea personală şi eliberarea publică. Să ne străduim să menţinem aceste două scopuri împreună (s.n.).”

R. Bakke, O perspectivă biblică asupra misiunii urbane, Adoramus, Iaşi 2006

Şi pescuitul e o artă!

“Pavel… îşi cunoştea audienţa… El folosea mesaje diferite, în locuri de întâlnire diferite şi cu metode diferite de abordare, în funcţie de oamenii din oraş cărora li se adresa. Nu folosea aceeaşi metodologie pentru toţi. Când Pavel intra într-un nou oraş, făcea mai întâi o analiză contextuală. Odată ce înţelegea câte ceva despre cei cărora li se adresa, era destul de sigur pe el şi suficient de creativ pentru a folosi mai multe metode, mesaje şi chiar locuri de întâlnire. Apostolul Pavel ştia, bineînţeles, că evreii nu veneau de obicei la teatru, iar grecii nu veneau de obicei la sinagogă (s.n.), aşa că se ducea acolo unde se întâlneau oamenii la care voia să ajungă mesajul său.

Prin contrast, evanghelizarea din prea multe din bisericile noastre se aseamănă cu aducerea unui butoi duminica la biserică, umplerea lui cu apă şi apoi invitarea peştilor de a sări în butoi, ca noi să îi putem prinde. Dacă aţi fost vreodată la pescuit, atunci ştiţi că trebuie să mergeţi acolo unde sunt peştii şi trebuie să schimbaţi momeala pentru a prinde diferite tipuri de peşti…

Mentalitatea de tip ‘dacă vom construi lacul, ei vor veni să sară în el’ nu are de obicei succes! Strategiile folosite de Pavel în călătoriile lui misionare ne învaţă că biserica trebuie să meargă acolo unde sunt oamenii şi misiunea constă în principal în rezolvarea problemelor acestora, în numele lui Isus (s.n.).”

(Raymond Bakke, O perspectivă biblică asupra misiunii moderne, Adoramus, Iaşi 2006)

Sindromul liftului

Discutam aseară cu una din colegele mele de servici, o doamnă belgiană cam la 50 de ani, din denominaţia evanghelică (Belgische Evangelische Zending), de altfel, biserica pe care o frecventăm şi noi aici în Belgia.

Spunea doamna că nu îi plac deloc bisericile mari şi că nu crede că bisericile mari au suport biblic. I-am dat dreptate şi, printre altele, mi-am adus aminte imediat de ceva ce citisem chiar cu o zi înainte, în cartea lui Raymond Bakke, O perspectivă biblică asupra misiunii urbanei (apropo, titlul în engleză îmi place mai mult, A Biblical Word for an Urban World), despre ceea ce psihologii numesc “sindromul liftului”: “Cu cât mai mulţi oameni înghesuim într-un lift, cu atât mai puţin vor comunica între ei. Adevărul e că atunci când oamenii se strâng într-un oraş (am putea la fel de bine să spunem, într-o megabiserică, n.n.) şi locuiesc din ce în ce mai aproape unii de alţii, când umblă pe stradă, nu se observă reciproc.”