Castele… de nisip

Am rămas impresionat anul trecut când am fost pentru prima oară la Expoziția Internațională a Sculpturilor în Nisip din Blanckenberg, Belgia.  Tema de anul trecut a fost Povestea Cenușăresei. Tema de anul acesta a fost Lumea Piraților (mai precis Pete Pirate and the Barnacle Bill. Mai multe despre acest festival, aici. Te simți de-a dreptul copleșit, însă tot atât cât te gândești la măiestria cu care au au fost făcute aceste lucrări artistice te gândești și la fragilitatea materialului din care sunt făcute. Nu poți să nu te întrebi: cât vor dura? Cum vor rezista?

Uitându-mă la aceste castele… din nisip mă gândesc la eforturile celor de după potop de a crea „un turn cu vârful până la cer”, pentru a-și face „un nume clădit din cărămizile și smoala eforturilor noastre”. Sau mă gândesc la acele cuvinte înșelătoare: „Templul Domnului, Templul Domnului” (vezi Ieremia 7:4 și contextul). Mă gândesc la castelele-fortărețe ale Europei, care în secolele 16-17 nu își mai aveau rostul strategic, deoarece nu se mai puteau împotrivii ghiulelelor. Și. în cele din urmă, dar nu în ultimul rând, mi-l amintesc pe Sfântul Apostol Petru, care spune că:

„Orice făptură este ca iarba

și toată gloria ei este ca floarea de pe câmp!

Iarba se ususcă, iar floarea cade,

însă Cuvântul Domnului rămâne pe vecie!” (Întâia Epistolă 1:24-25).

„Cuvânt” prin care, spune Petru, am fost născuți din nou. Iar acest Cuvânt este „viu”, este „o sămânță nepieritoare” și „rămâne în veac”. „Și acesta este Cuvântul care v-a fost vestit prin Evanghelie.”

Ce contrast între acest „Cuvânt” și castelele… din nisip, din gheață, din grinzi și din piatră, între „Cuvânt” și acele turnuri făcute cu truda noastră, din cărămizile și smoala eforturilor noastre fără Dumnezeu.

„Mărturia este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viața veșnică, și această viață este în Fiul Său (Cuvântul, vezi Evanghelia după Ioan 1, n.m.). Cel care-L are pe Fiul are viața; cel care nu-L are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viața” (Întâia Epistolă a Sfântului Apostol Ioan 5:11-12). Oare poate să fie Ioan mai clar și mai direct decât atât?

Un comentariu

Filed under Credo

One Response to Castele… de nisip

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s