La un moment dat eram indignat pe faptul că nu reuşesc să găsesc în Belgia niciun ghid turistic despre România, în vreme ce găseam destule despre Bulgaria, Croaţia, Budapesta şi altele, şi mă întrebam, retoric, dacă cauza e la belgieni sau la modul în care ştim să ne promovăm noi resursele turistice. Însă, într-o bună zi, într-un magazin cu produse BIO dau de următorul anunţ:


P.S.: De fapt, belgienii sunt invitaţi să ajute “căţeluşii” (hondjes e un diminutiv), nu “căţeii” din România.

3 comments
Comments feed for this article
22 februarie 2009 la 12:26 pm
Camix
Ai fost pe fază că ai şi fotografiat!
Cred că e bun adverbul tău “retoric” lângă problema că te întrebai în legătură cu ghidurile turistice din România.
Sper totuşi că, în România, am găsi ghiduri pentru România.
Sau să nu mizez foarte tare :-S
22 februarie 2009 la 4:15 pm
tibipop
Cami, probabil că altul ar fi interesul asociaţiilor de acest gen din Belgia si din alte părţi faţă de soarta copiilor străzii sau a pensionarilor, dacă ar vedea un alt gen de interes din partea autorităţilor române.
Mi s-a părut interesant anunţul, şi locul în care l-am găsit, însă am avut reţineri în a-l posta, deoarece, în acelaşi timp, e de admirat grija belgienilor faţă de categoriile neajutorate de oameni, cum ar fi copiii, bătrânii şi cei cu dezabilităţi.
Cred că UE a finanţat şi încă ar mai dori să finanţeze multe proiecte relevante pentru societatea din România, însă problema cea mai mare este că de multe ori (ca să nu zic de cele mai multe ori) fondurile iau o altă destinaţie decât cea iniţială.
16 martie 2009 la 9:46 pm
Radupg
Concurs – Carte Gratuita
Acest concurs este in mod special pentru liderii de tineret. Cei care nu sunt implicati in lucrarea de tineret pot sa participe, insa sunt rugati sa ofere cartea (daca vor casiga) cuiva care este impicat(a) in lucrarea de tineret.
Pentru a participa in acest concurs trebuie sa lasati un mesaj -AICI- http://www.radupg.com/lucrarea-de-tineret/concurs-carte-gratuita/ – care sa contina numele bisericii la care mergeti, localitatea si mancarea favorita
))
Premiul este o CARTE de Jonathan McKee, president of The Source for Youth Ministry.
Titlul cartii este Do They Run When The See You Coming? (vizitati acest link pentru o descriere a cartii) Aceasta carte este in limba Engleza!