Târg european de carte şi hărţi, Breda (Nl)

Pentru cei interesaţi de cartea veche şi de hărţi vechi, la sfârşitul lunii noiembrie, anul acesta (28 şi 29 noiembrie), va avea loc a 11-a ediţie a Târgului European de Carte şi Hărţi, târg organizat în Olanda, la Breda.

Din spusele organizatorilor, târgul ar fi cel mai mare si cel mai prestigios de pe întregul continent, fiind prezentate hărţi istorice vechi, harţi de oraşe, planuri, globuri pământeşti, atlase şi cărţi antice.

Vor fi prezenţi 25 de comercianţi de cărţi şi hărţi vechi din Europa şi SUA.

Târgul va fi deschis în ziua de vineri, 28.11.2008 (orele 14.00-18.00), şi sâmbătă, 29.11.2008 (orele 11.00-17.00).

Târgul este organizat de Fundaţia Olandeză de Cartografie Istorică, care lucrează în colaborare cu Departamentul de Hărţi Istorice al Universităţii din Utrech, fundaţie ce strânge fonduri pentru a sprijini cercetarea şi publicaţiile în domeniul hărţilor istorice.

De la prima lui ediţie, cea din noiembrie 1998, târgul s-a bucurat de un real succes, dealeri din întreaga Europă fiind entuziasmaţi de oportunităţile ivite odată cu acest târg.

Sigur că şi frumosul interior de secol 14 al Grote Kerk (Biserica Mare) a contribuit la acest succes.

Pentru mai multe informaţii, vezi aici.

Geniul cărturarului

“Geniul lui Ezra, dragii mei, ca şi al celor care i-au urmat calea, a constat în a înţelege că nu e de ajuns să aduni înţelepiunea omenească în cărţi. Bineînţeles că trebuie să înveţi, dar, în acelaşi timp şi cu aceeaşi înverşunare, trebuie să ‘transmiţi’.

Or, pentru a transmite, trebuie să menţii permanent relaţia cu învăţătura… Altfel spus: cel ce transmite învaţă, cel ce învaţă transmite”.

(Marek Halter, Ce este un evreu?)

Schallaburg Castle

Cu ceva timp în urmă mi-am propus pentru blog câteva postări despre castele, de fapt despre castelele pe care le-am vizitat sau le-am fotografiat eu însumi.

La sfârşitul lunii martie am fost în Romania şi, în drumul nostru, de pe autostradă, am zărit un castel, undeva în partea dreaptă, aşa că am luat imediat aparatul foto şi, în timp ce maşina mergea, am încercat să fotografiez castelul urmând ca mai târziu să caut informaţii despre acest castel. Nu mică mi-a fost uimirea să constat că ceea ce părea, în peisajul acela mohorât de martie, un monument cenuşiu, este, de fapt, unul din numeroasele castele austriece situate pe cursul inferior al Dunării, şi anume Renaissanceschloss Schallaburg, adicălea Castelul Renascentist Schallaburg.

(Din păcate, poza este făcută din maşină, într-o dimineaţă ploioasă)

O altă poză, ceva mai bună :

sursa: www.romantikstrasse.at

Schallaburg este localizat la 5 km distanţă de Melk, un alt obiectiv turistic deloc de neglijat în calea românilor care merg spre casă. Castelul este considerat unul dintre cele mai frumoase castele renascentiste situate la nord de Alpi. Corpul principal al fortăreţei, care datează din Evul Mediu, a rezistat veacurilor sub forma unui castel rezidenţial de factură romanică şi o capelă gotică. Schallaburg şi-a luat caracteristicile actuale în 1572, când bogata dinastie Losensteiner şi-a stabilit reşedinţa aici, construind castelul după stilul palazzo-ului italian din vremea aceea, luând impresionanta înfăţişare care poate fi zărită şi astăzi de la mare distanţă.

Pentru mai multe informaţii legate de acest castel, pentru cei interesaţi să-l viziteze, vezi aici.

Viorile Holocaustului

Foto: AP

Şaisprezece viori găsite după al Doilea Război Mondial în lagăre de concentrare naziste sau în comunităţi evreieşti abandonate au cântat împreună pentru prima oară într-un concert care s-a desfăşurat dincolo de zidurile Oraşului Vechi, în Ierusalim, concert intitulat sugestiv, “Viorile Speranţei”.

Viorile au fost restaurate de lutierul israelit Amnon Weinstein, care caută şi repară viori lăsate in urmă de către evreii care au fost deportaţi în timpul Holocaustului. Acesta este de părere că “fiecare scripcă are povestea ei” şi că “recondiţionându-le, spiritul lor va dăinui veşnic”.

“Sunetul unor viori evreieşti lângă zidurile Ierusalimului este un vis”, a declarat Weinstein pentru cotidianul Haaretz.

Concertul a început cu Weinstein luând fiecare din cele 16 viori şi înmânând-o violonistului care avea să cânte cu ea. A fost pentru prima oară când toate viorile reastaurate au cântat împreună în faţa publicului.

Violoniştii au fost acompaniaţi de Orchestra Filarmonică din Istambul şi de Orchestra Simfonică din Raanana, Israel.

Una din principalele piese ale evenimentului a constituit-o o vioară despre care organizatorii au spus că a aparţinut unui copil de 12 ani pe nume Motele. În 1944 Motele s-a alăturat unui grup de partizani antinazişti, care activau aproape de graniţa cu Ucraina. La scurt timp, a reuşit să se infiltreze într-una din taberele germane, unde cânta la vioară aproape zilnic. La sfârşitul fiecărei reprezentaţii, Motele lăsa instrumentul muzical în clădirea naziştilor, ieşind doar cu husa acesteia. Când revenea, îndesa în aceasta explozibili.

Până la urmă, băiatul a căzut victima unei ambuscade. Vioara lui a fost recuperată de către familia unui prieten, care a păstrat-o cu sfinţenie preţ de câteva zeci de ani. Weinstein a restaurat scripca în urmă cu opt ani.

Cea mai veche vioară din colecţie, spune lutierul, a fost donată Orchestrei Filarmonice din Oslo de către violonistul norvegian Ole Bull. Ernst Glaser, muzician evreu, ar fi trebuit să cânte la ea in 1941, la Bergen, oraş norvegian aflat atunci sub ocupaţie germană, însă concertul a fost întrerupt de manifestaţiile violente ale tinerilor pro-nazişti. Aceştia, gata să-l linşeze pe Glaser, se împotriveau “mânjirii” renumitului instrument de către virtuozul de origine evreiască. Violonistul a reuşit să scape de furia demon­stranţilor numai după ce dirijorul a cerut orchestrei să interpreteze im­nul naţional al Norvegiei.

O altă vioară a fost donată de Helen Livnat, una dintre supravieţuitoarele ororilor Holocaustului, vioară cu care tatăl ei obişnuia să cânte pentru a-şi hrăni familia, într-unul din ghetourile ucrainiene. În vârstă de 68 de ani, femeia îşi aminteşte: “vioara a fost salvarea noastră”.

“Este o adevărată onoare pentru noi să ştim că acordurile viorilor la care fraţii noştri au cântat în vremuri de restrişte, vor răsuna din nou, cu mândrie, în ţara pe care o iubim atât de mult”, a încheiat ea.

Concertul s-a încheiat miercuri seara, când un copil de 12 ani a cântat imnul naţional al Israelului cu vioara care i-a aparţinut lui Motele, comemorând şi în acest fel împlinirea, anul acesta, a 60 de ani de la înfiinţarea statului Israel.

SURSE: Associated Press; Telegraph; Ziua (26 sept. 2008),