In 1933, Nazis burned works of Jewish authors, and other works considered

La Berlin şi în alte oraşe germane au avut loc întâlniri prin care s-a comemorat odioasa acţiune a regimului nazist, din 10 mai 1933, de a arde cărţi considerate infame de către regim. Evenimentul a fost organizat de către Universitate Humboldt, Berlin, Institutul Cervantes, Spania, şi Partidul Democrat German.

Printre cărţile care au fost arse pe data de 10 mai 1933 se aflau cărţi ale lui Berthold Brecht, Franz Kafka, Sigmund Freud, Max Brod, John Dos Passos, Theodore Dreiser, Friedrich Engels, Ernest Hemingway, Erich Kastner, Paul Klee, Vladimir Lenin, Jack London, Heinrich Mann, Thomas Mann, Karl Marx, Erich Maria Remarque, H G Wells, Stefan Zweig si multi altii.

Motivul arderii cărţilor pentru a distruge memoria apare la mai mulţi autori: în Don Quijote al lui Cervantes exista o scena in care sunt arse o mare parte din cartile care l-au transformat pe ruinatul nobil in Cavalerul Tristei Figuri; în 451 Fahrenheit, capodopera lui Ray Bradbury, cartile din intreaga
lume sunt cautate si arse de echipe speciale de pompieri, care de data aceasta nu sting flacarile, ci le aprind, pentru a distruge memoria umanitatii. Bradbury avea sa declare mai tarziu ca scrisese cartea inspirat de arderea cartilor de catre nazisti, 451 de grade Fahrenheit fiind temperatura la care arde hartia; în 1984 al lui G. Orwell sala numită în mod eufemistic “sala memoriei” este folosită pentru a arde orice carte sau text care nu place regimului, menţionându-se “totala distrugere a cărţilor publicate până la 1960.”

La 10 mai 1933, peste 20.000 de cărţi sunt arse în Piaţa Operei din Berlin, cărţi ale unor scriitori consideraţi “decadenţi”, fie din pricină că erau evrei, fie deoarece s-au împotrivit ideilor naziste. Ironic, această acţiune are loc în cadrul unei manifestări studenţeşti. O mare parte din scriitorii vizaţi aleseseră deja sau vor alege exilul.

În momentul în care a ajuns la Londra, Sigmund Freud a fost intervievat vizavi de această acţiune, omul de ştiinţă replicând, citândul pe Heinrich Heine care spusese cu ani în urmă (1821, în piesa Almansor) că “după arderea cărţilor, urmează cea a oamenilor.”

Pentru o listă a cărţilor sau a acţiunilor întreprinse pentru a arde cărţi, accesaţi http://en.wikipedia.org/wiki/Book_burning.

surse: www.dw-world.de, www.romania-israel.com; www.wikipedia.org