Esenţa credinţei creştine

“Esenţa creştinismului nu constă nici în credinţe, nici în modele de comportament. Ea reprezintă realitatea comuniunii cu întemeietorul creştinismului, Isus, Mijlocitorul cel Viu, aici şi acum…

Prezent în mod vizibil pentru a ne întări atunci când ne încredem în El, Îl iubim, Îl onorăm şi Îl ascultăm, El ridică existenţa noastră naturală la un nivel supranatural, ne reclădeşte caracterele, modelându-ne după propriul Său caracter, ne dă puterea să-L slujim şi să-i creştem pe alţii de dragul Său. Atunci când viaţa se va sfârşi fie prin sosirea zilei în care inima ni se va opri, fie prin reîntoarcerea Sa publică la sfârşitul istoriei, ca să judece, ne va lua să fim cu El. Atunci vom vedea faţa Sa, vom împărtăşi viaţa Sa, vom face voia Sa şi vom lăuda numele Său, cu o bucurie care va depăşi orice stare de extaz pe care am putea-o experimenta acum şi care va dura, practic, pentru totdeauna.

Aceasta este Evanghelia. Ea este, într-adevăr, Vestea Bună.

Prin urmare, a fi creştin implică a te raporta în mod constant la Mântuitorul, Care este prezent în mod invizibil, prin cuvinte şi fapte care exprimă trei lucruri:

1.Credinţa în El ca Cel Care ne-a asigurat iertarea păcatelor, pe care acum ne-o oferă, făcând posibilă comuniunea noastră cu Dumnezeu, Care este Tatăl Lui prin împărtăşirea aceleiaşi esenţe, şi devine al nostru, prin adopţie;

2.Dragostea pentru El, Cel Care ne-a iubit într-atât încât a fost gata să îndure o moarte îngrozitoare, imposibil de imaginat, pentru a ne mântui;

3.Nădejdea în El, ca Domn suveran, prin al Cărui har viaţa noastră de aici, cu toate durerile ei, este experimentată ca infinit de bogată, iar existenţa noastră în lumea de dincolo are promisiunea unei trăiri infinit mai bogate.

Astfel creştinismul pare a fi Christos în relaţie. A fi creştin înseamnă a-L cunoaşte pe Christos, ceea ce presupune mai mult decât a cunoaşte despre El.”

(J.I.Packer, Să cunoaştem creştinismul, Casa Cărţii, Oradea, 2007)