Am rămas impresionat anul trecut când am fost pentru prima oară la Expoziția Internațională a Sculpturilor în Nisip din Blanckenberg, Belgia. Tema de anul trecut a fost Povestea Cenușăresei. Tema de anul acesta a fost Lumea Piraților (mai precis Pete Pirate and the Barnacle Bill. Mai multe despre acest festival, aici. Te simți de-a dreptul copleșit, însă tot atât cât te gândești la măiestria cu care au au fost făcute aceste lucrări artistice te gândești și la fragilitatea materialului din care sunt făcute. Nu poți să nu te întrebi: cât vor dura? Cum vor rezista?
Uitându-mă la aceste castele… din nisip mă gândesc la eforturile celor de după potop de a crea „un turn cu vârful până la cer”, pentru a-și face „un nume clădit din cărămizile și smoala eforturilor noastre”. Sau mă gândesc la acele cuvinte înșelătoare: „Templul Domnului, Templul Domnului” (vezi Ieremia 7:4 și contextul). Mă gândesc la castelele-fortărețe ale Europei, care în secolele 16-17 nu își mai aveau rostul strategic, deoarece nu se mai puteau împotrivii ghiulelelor. Și. în cele din urmă, dar nu în ultimul rând, mi-l amintesc pe Sfântul Apostol Petru, care spune că:
„Orice făptură este ca iarba
și toată gloria ei este ca floarea de pe câmp!
Iarba se ususcă, iar floarea cade,
însă Cuvântul Domnului rămâne pe vecie!” (Întâia Epistolă 1:24-25).
„Cuvânt” prin care, spune Petru, am fost născuți din nou. Iar acest Cuvânt este „viu”, este „o sămânță nepieritoare” și „rămâne în veac”. „Și acesta este Cuvântul care v-a fost vestit prin Evanghelie.”
Ce contrast între acest „Cuvânt” și castelele… din nisip, din gheață, din grinzi și din piatră, între „Cuvânt” și acele turnuri făcute cu truda noastră, din cărămizile și smoala eforturilor noastre fără Dumnezeu.
„Mărturia este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viața veșnică, și această viață este în Fiul Său (Cuvântul, vezi Evanghelia după Ioan 1, n.m.). Cel care-L are pe Fiul are viața; cel care nu-L are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viața” (Întâia Epistolă a Sfântului Apostol Ioan 5:11-12). Oare poate să fie Ioan mai clar și mai direct decât atât?
Today, 11 November, especially in the Western Europe and the USA, it is celebrated the Armistice Day and the Day of the Veterans of the WW I and WWII. See, into Romanian, here and into English here.
Yesterday, at my work place, meanwhile the breaks, I read some interesting facts about the Great War:
“A few pessimists thought that a major European war was increasingly possible, especially since the Great Powers were divided into two rival camps: The Triple Alliance linked Germany, Austria and Italy, while Entente included France, Russia and, tacitly, Britain. Both camps were heavily armed, and each had a plan for a possible war against the other. But this was the 20th century, a time of progress, not conflict. Almost no one foresaw how quickly a European war could erupt, or how catastrophic it would be.”
Germany… “ignored the moral outrage among other European powers tha would follow violations of neutrality and the inevitable military consequences of that outrage.”
“On July 28, 1914, the Austrians declared war on Serbia… But the Russian response to Austria’s mobilization set in motion a war machine that was beyond its creators’ power to halt.”
“On August 1, Germany declared war on Russia.”
“Finally, on August 4, Germany invaded Belgium… The invasion of neutral Belgium, in defiance of solemn treaties, decided the matter. The British saw it as an outrage, and at midnight on August 4, united in idealistic indignation, they declared war.”
“Thus were the great nations of Europe committer to a conflict whose objectives were unclear to all, whose dimensions had been desired by none and whose outcome was almost completely unpredictable.”
And yet… we know what happened!
Source: The World in Arms, AD 1900-1925, Time Life Books, Amsterdam, 1990
Când l-am luat astăzi pe fiul meu (7 ani) de la școală, a început să-mi povestească despre ce au învățat, și anume despre Zidul Berlinului. La început mi-a povestit despre un anume conducător al Duitstland (Germania în limba olandeză) din timpul războiului. Am priceput în cele din urmă că era vorba despre Hitler, deși nu pricepeam ce legătură ar fi avut cu Zidul Berlinului. M-am gândit însă că învățătorul le-a povestit probabil despre război și atunci, cu siguranță, le-a vorbit despre acest personaj.
Apoi mi-a povestit ce era cu acest zid, cum a despărțit lumea „dinspre noi”, unde erau „televizoare”, de lumea din partea cealaltă, unde totul era „gri”.
Ceea ce m-a indus în eroare, și m-a făcut să-l corectez pripit pe fiul meu a fost acest „dinspre noi”. Eu știam că „noi” am făcut parte din lumea „gri”, că a trebuit să plătim pagube de război, că am fost ocupați etc. În cele din urmă, mi-am dat seama că problemele de identitate se rezolvă mai ușor pentru fiul meu de 7 ani. Când suntem în Belgia, „noi” este Belgia, deoarece el, chiar dacă este român, trăiește și învață aici de mai bine de 2 ani. Când suntem doar în vizită în România… lucrurile se complică puțin, deoarece „noi” suntem și în România, și „noi” suntem și în Belgia.
La începutul anului mi-am văzut împlinită una din dorinţele pe care le aveam încă din studenție, anume să am un abonament la revista Biblical Archaeology Review. Mi-au sosit cu promptitudine deja numerele din martie-aprilie şi mai-iunie, precum și numarul aniversar (al 200-lea), numere pline cu articole care mai de care mai interesante, legate de descoperirilor arheologice şi interpretările acestora din spaţiul biblic.
În numărul din mai-iunie 2009 am găsit un scurt articol foarte interesant, semnat de Ben Witherington III, despre graffiti în Antichitate, în particular despre un graffiti creştin descoperit pe zidul unei bazilici din Smirna, actualul Izmir (Turcia), care confirmă atât prezenţa de timpuriu a creştinilor în acest oraş, cât şi abilitatea lor de a citi şi scrie.
Graffiti în Antichitate
În Antichitate, graffitii era de două tipuri: (1) avertismente trimise politicienilor sau diferitelor tipuri de afacerişti; (2) comentarii religioase, de obicei despre şi adresate religiilor sau filozofiilor ilicite.
Numărul de graffiti descoperit de arheologi este surprinzător de mare, numai în Pompeii fiind identificate în jur de 10 000 de avertismente politice în graffiti. Ţinând cont de cantitatea găsită numai în Pompeii, și de faptul că tipul acesta de scriere de obicei nu este produsul clasei superioare, apoi de mărturiile textuale descoperite pe ostraca (bucăţi scrise de ceramică), ne putem da seama că numărul de analfabeţi din lumea greco-romană nu era atât de mare pe cât s-a crezut înainte.
Până acum s-a estimat că între 10 şi 15 % din populaţia greco-romană putea să scrie şi să citească, însă acum aceste estimări trebuie să fie reevaluate. În secolul I d.Hr. abilitatea de a citi eram desigur, mai răspândită decât abilitatea de a scrie, dat fiind faptul că scrierea era mai degrabă o artă, mai ales atunci când era vorba despre gravarea unui text pe suprafeţe tari. Graffitti folosit ca propagandă presupune faptul că un semnificativ segment de populaţie putea să citească ceea ce era scris.
Graffiti și creștinism timpuriu
Ben Witherington III face referire la una dintre lucrarile prezentate la ultima sesiune anuală a SBL (Society of Biblical Literature), cea a lui Roger Bagnall, intitulată “New Grafitti from Smyrna in the Context of Early Christianity”, lucrare ce se concentrează asupra unui graffiti descoperit la subsolul unei bazilici situate în agora din Smirna (În lumea romană, o bazilică desemna o clădire publică, adesea folosită drept sală de tribunal, modelul ei arhitectural fiind mai apoi împrumutat de biserici.), datat la sfârşitul sec. I şi începutul sec. II. Cantitatea de graffiti descoperită aici este mare, făcând referire la subiecte diverse, precum sexul, dragostea, mândria civică, politică şi religie, toate la un loc.
(sursa: Muzeul Taxandria, Turnhout, Belgia)
Văd că tot ce este desăvârşit are un sfârşit;
porunca Ta însă este de necuprins.
Ce mult iubesc eu Legea Ta!
Toată ziua ea este desfătarea mea!
Porunca Ta mă face mai înţelept decât duşmanii mei,
căci întotdeauna aceasta este cu mine.
Sunt mai înţelept decât toţi învăţătorii mei,
căci cuget la mărturiile Tale.
Sunt mai priceput decât cei cărunţi,
căci împlinesc hotărârile Tale.
Îmi feresc picioarele de orice cale rea,
ca să păzesc Cuvântul Tău…
Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele
şi o lumină pe cărarea mea.
(NTR, Ps. 119:96-101; 105)
La un moment dat eram indignat pe faptul că nu reuşesc să găsesc în Belgia niciun ghid turistic despre România, în vreme ce găseam destule despre Bulgaria, Croaţia, Budapesta şi altele, şi mă întrebam, retoric, dacă cauza e la belgieni sau la modul în care ştim să ne promovăm noi resursele turistice. Însă, într-o bună zi, într-un magazin cu produse BIO dau de următorul anunţ:
P.S.: De fapt, belgienii sunt invitaţi să ajute “căţeluşii” (hondjes e un diminutiv), nu “căţeii” din România.
Drumul Lunii in jurul Pamantului nu este perfect circular ci descrie forma unei elipse. De aceea distanta dintre Pamant si Luna se mareste si apoi se micsoreaza permanent, iar Luna se deplaseaza intre pozitiile numite „perigeu” (cand ajunge la distanta cea mai mica fata de Pamant) si „apogeu” (cand distanta fata de Pamant este cea mai mare). Astazi, 10 ianuarie 2009, Luna va atinge la perigeu si se va afla la o distanta de „numai” 357.500 kilometri de Pamant, cu 50 de mii de kilometri mai apropiata fata de apogeu. Mai mult, de maine Luna va ajunge in faza de „Luna plina”, cand discul sau va fi in totalitate luminat de Soare. Stirea a fost anuntata si de catre site-ul online al revistei NewScientist.
Din aceste 2 motive luna plina va aparea cu 14 procente mai mare si cu 30 de procente mai stralucitoare fata de valorile medii ale lunei pline.
Luna plina din aceasta noapte va fi cea mai mare din anul 2009 – dar nu va ajunge la dimensiunile din data de 12 decembrie 2008, cand perigeul a fost cu 1000 de kilometri mai aproape de Pamant – iar luna a ajuns in varful fazei de „luna plina” la doar patru ore dupa perigeu. Luna plina de pe 12 decembrie 2008 a avut cele mai mari dimensiuni pentru perioada 1993 – 2016 (http://news.bbc.co.uk/2/hi/science/nature/7779294.stm).
Amatorilor de observatii astronomice care vor avea noroc de o noapte senina le va fi insa greu sa faca diferenta cu ochiul liber intre dimensiunile Lunii pline de azi si cele din decembrie anul trecut.
Sursa: hotnews
Anul 2009 va fi Anul International al Astronomiei. Se celebreaza, in acest fel, 400 de ani de la primele observatii astronomice facute de Galileo Galilei, cu ajutorul lunetei; 400 de ani de la un moment crucial care a schimbat istoria stiintei, si, poate, istoria lumii moderne. Pentru a comemora prima utilzare a unui telescop, Natiunile Unite au proclamat anul 2009, An International al Astronomiei.
“Cazul Galilei” a inceput cu o carte si cu cateva pamflete si se pare că nici acum nu este închis (vezi aici). Abia in 1992 sentinta de condamnare pentru erezie a fost ridicata de Vatican, iar faptul ca papa Benedict al XVI-lea a laudat, nu demult, contributia lui Galileo Galilei la mai buna intelegere a Universului si a legilor naturii a ajuns in fluxul principal de stiri al tuturor agentiilor de presa.
Ar fi posibil ca renumitul astronom italian, care şi-a atras mânia Inchiziţiei, afirmând că Pământul se învârteşte în jurul Soarelui, să aibă dreptul la o statuie în grădinile Vaticanului. Un monument din marmura in marime naturala ar putea fi ridicat de Sfantul Scaun, anul viitor, ca omagiu adus de membrii Academiei Pontificale de Stiinte, a anuntat agentia Ansa, citata de Radio Romania Actualitati.
De abia în 1992, la sfârşitul unei anchete care a durat 13 ani, Papa Ioan Paul al II-lea a recunoscut ca Biserica s-a inselat.
În urma comentariilor (cel puţin cele de pe blogul meu) şi în întâmpinare unor posibile reacţii viitoare vizavi de publicarea în limba română a cărţii lui Steve Chalke, Mesajul pierdut al lui Isus (Scriptum, Oradea, 2007), încerc, în măsura în care timpul îmi va permite, să mă documentez vizavi de aspectele sau aspectul controversat al cărţii lui Chalke şi dezbaterile care au avut loc în urma publicării acestei lucrări în limba engleză.
Aşa cum spuneam la comentarii, nu citim şi nu recomandăm o carte pentru că suntem de acord cu toate ideile şi argumentele autorului. Se poate să nu fiu de acord cu unele dintre ideile enunţate de Chalke în cartea lui, dar cu toate acestea să consider cartea una bună, care merită citită. De fapt, ideea aceasta am enunţat-o şi în scurta recenzie a cărţii: “Până acolo (capitolul în care Chalke tratează doctrina ispăşirii penale), şi apoi în epilog, cartea are, aşa cum le spuneam celor cărora le-am recomandat-o, pe fiecare pagină câte un pasaj de pus în ramă”
Ca evanghelic, din ceea ce am citit în Scripturi şi din ceea ce am fost şi sunt învăţat în Biserică, nu pot să fiu de acord cu o respingere a doctrinei substituirii penale. Sunt însă curios să aflu modurile în care este aceasta nuanţată de către N.T.Wright şi alţii – şi în acelaşi timp doresc să aflu mai multe despre dezbaterea care a avut loc şi care a implicat nume importante ale lumii evanghelice, ca John Piper, J.I.Packer, N.T.Wright şi alţii. De asemenea, m-aş bucura, aşa cum spunea si Alin Cristea, parafrazat, să transformăm această ocazie într-o dezbatere şi nu într-o demonizare a altora.
Ca să aşezăm contextul discuţiei (pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu el, ci poate numai cu cartea lui Chalke sau cu recenziile de un fel sau altul făcute acestei cărţi), iată aici o succintă prezentare a evenimentelor:
“În 2003 Chalke a scris, împreună cu Alan Mann, “The Lost Message of Jesus” (Zondervan), cartea provocând o controversă foarte puternică în cercurile creştine evanghelice. Cauza principală a dezbaterii o constituie respingerea, din partea lui Steve Chalke, a perspectivei teologice evanghelice convenţionale a ispăşirii, cunoscută drept doctrina substituirii penale. Ideile lui Chalke au prezentat o îndepărtare de la această doctrină, ceea ce a rezultat în foarte multe critici, precum şi susţinere, foarte multe articolo, postări pe bloguri şi cărţi fiind scrise de ambele părţi ale dezbaterii, poziţia lui Chalke fiind criticată dar şi susţinută de nume sonore ale lumii evanghelice. Controversa s-a materializat într-un simpozion organizat de Alianţa Evanghelică din Marea Britanie, în iulie 2005, pe marginea subiectului. Mai departe, lucrările simpozionului au fost adunate într-un volum intitulat The Atonement Debate. În acelaşi timp, un grup de trei teologi evanghelici conservatori i-au răspuns lui Chalke printr-o carte intitulată Pierced for our Transgressions – Rediscovering the Glory of Penal Substitution (Crossway Publishing, 2007), carte ce critică poziţia lui Chalke ca una inconsistentă cu unele dintre mărturisirile de credinţă evanghelice. Cartea este însă criticată destul de dur de episcopul de Durham, teologul N.T.Wright, care spune despre ea că “în ciuda recomadărilor din partea unor oameni importanţi, aceasta (i.e. Pierced for Our Transgression) este într-un mod adânc, profund si tulburător nebiblică” (vei răspunsul lui Wright aici). Cartea şi dezbaterea care a urmat au continuat să dividă creştinismul evanghelic, ducând la o polarizare tot mai mare între cele două tabere” (sursa: http://en.wikipedia.org/wiki/Steve_Chalke).
Urmeaza ca zilele acestea să lecturez articolul lui N.T.Wright, “The Cross and the Caricatures – a response to Robert Jenson, Jeffrey John, and a new volume entitled Pierced for Our Transgressions“. Am să încerc să revin cu ceea ce mai descopăr şi eu.
